Istorie

 

Dupa incercari repetate si esuate in anii 1890-1907 de identificare a unor izvoare indestulatoare in panza freatica din zona Izvoru Barzi – Malovat, s-a ajuns la solutia alimentarii orasului cu apa din Dunare. Astfel, la 9 august 1907 consiliul comunal a hotarat ca primarul orasului impreuna cu consilierul Igirosanu sa mearga sa se informeze la fata locului asupra alimentarii cu apa din Dunare a oraselor Braila, Galati si Sulina. Raportul favorabil cu cele vazute si constatate a fost prezentat in anul 1908. Proiectul alimentarii cu apa potabila de Dunare a orasului Turnu Severin, intocmit la Ministerul Lucrarilor Publice de inginerul Elie Radu, format din 13 piese scrise si 19 piese desenate si aprobat de Consiliul Tehnic Superior, a fost trimis primarului orasului la 21 martie 1909.

In aprilie 1909, in urma studiilor efectuate sub conducerea ing. Elie Radu, administratia severineana s-a fixat asupra acestei solutii.

Principiul de baza al proiectului consta , in “alimentarea cu apa de Dunare, decantata, filtrata si sterilizata cu ajutorul ozonului”. Piesele de baza ale sistemului urmau sa fie o statie de captare situate in amonte de oras, in afara zonei lui contaminabile, uzina de apa destinata sa realizeze decantarea, filtrarea si sterilizarea cu ajutorul ozonului si castelul de apa, prevazut sa faca distribuirea si proiectat sa fie construit din beton armat si organizat in interior cu doua rezervoare suprapuse, avand rolul sa deserveasca fiecare cate o parte distincta a orasului.

Instalatiile erau prevazute pentru o cantitate de apa distribuita de 40.000 m.c. /zi, respectiv 200 l pe cap de locuitor. Apa se lua din Dunare in amonte si in afara de zona contaminabila a orasului, cu ajutorul unei conducte metalice de 30 cm diametrul. Aspiratia si refularea apei astfel captate se facea cu ajutorul unei pompe centrifuge stabilita intr-o statiune subterana in apropiere de malul Dunarii, inaltimea de aspiratie era de 4 m, iar inaltimea de refulare de 40 m. La aceasta instalatie si la o distanta de 1.300 m, se gaseau bazinele de decantare descoperite (respectiv pe platoul de langa cazarmile Cavaleriei). Decantarea se facea cu viteza mica, apa ramanand trei zile in fiecare bazin. Trei din bazine erau in functiune, al patrulea servind de rezerva. Prin gravitatie, din bazine apa trecea in filtre, formate dintr-un strat de nisip silicos repauzind pe un dalaj de beton foarte permeabil, care dalaj era sustinut la randul lui, pe caramizi de beton care permiteau drenarea apei pe fundul filtrului.  Capacitatea filtrelor a fost determinata pe baza unei viteze de 4 m.c. de apa pe metru patrat de filtru si pe zi. Trei filtre erau in functiune, un al patrulea se gasea in golire. Apa filtrata se aduna intr-o camera colectoare si avea duritatea de 6 8 si nu era sterila. Sterilizarea se facea intr-o statiune de ozonare sistem Otto. Apa de la filtre trecea prin gravitatie la ozonare intr-un rezervor de 300 m.c. de la acest rezervor apa era refulata printr-o conducta de 2.200 m lungime (cu diametrul de 30 cm) in castelul de apa din oras, aflat la 44 m, deasupra rezervorului.

Castelul de apa a fost construit din beton armat, cu doua rezervoare suprapuse (avand capacitatea totala de 1.025 m.c.), deservand fiecare o zona deosebita a orasului. Reteaua de distributie era impartita in doua zone alimentate separat. Toate instalatiile de ozonare si pompare erau prevazute in dublu. Energia electrica necesara motoarelor, pompelor, ozonarii si iluminatului instalatiilor era produsa intr-o centrala asezata langa statia de ozonare. Cuprindea doua grupuri electrogene ( din care unul de rezerva ), fiecare compus dintr-un motor Diesel de 200 cai putere si un alternator trifazat sub 2.000 wati. La Consiliul Tehnic Superior acest proiect a fost avizat de inginerii A. Saligny, C.M. Mironescu, Al. Coltescu si E. Balaban.

Licitatia lucrarilor stabilita pentru 6 mai 1910 a avut loc, la cererea firmelor interesate, pe data de 28 iunie 1910. Lucrarea a fost licitata de firma “P.P. Andreescu si Fiii” din Craiova care prin contractul incheiat la 31 iulie 1910 s-a angajat ca in termen de 2 ani sa realizeze lotul I de lucrari, respectiv captarea apei din Dunare, bazinele de decantare, castelul de apa, statiunea de forta motrice si pompare, canalele, reteaua de conducte din oras, masinile si instalatiile electrice aferente, inginerul Elie Radu fiind angajat sa supravegheze si sa conduca lucrarile. Solemnitatea inceperii lucrarilor a fost fixata pentru ziua de 17 octombrie 1910 la orele 9 dimineata.

Desi unele lucrari de finisare nu au mai fost efectuate (intre acestea si exteriorul castelului de apa), lucrarile de alimentare cu apa a orasului Turnu Severin au fost primite pe seama orasului de catre autoritatile municipale ale orasului, in toamna anului 1915.

Intreaga constructie a fost platita cu un credit contractat de primarie la casa Creditului Comunal si Judetean.

Deschiderea oficiala a avut loc la 17 Septembrie 1910 in prezenta primului ministru I.I.C. Bratianu, a ministrilor Al. Constantinescu si V.Gh.Mortun, a episcopului Ghenadie al Ramnicului-Noului Severin si a oficialitatilor locale.

Constructia s-a desfasurat sub conducerea directa a ing. Petre Ciocalteu, seful Serviciului Tehnic al judetului Mehedinti, fiind supervizata de ing. Elie Radu, autorul proiectului.

Lucrarile la castel au inceput mai tarziu decat cele la restul componentelor sistemului. In martie 1911 a fost fixata amplasarea lui, in punctual amintit, fapt neagreat de o parte a comunitatii urbane. Un grup de locuitori a inaintat comisiei interimare a urbei un memoriu cerand renuntarea la acest plan pe motivul pastrarii intacte a configurartiei locului, unde se gaseau scolile primare nr. 3 de fete si baieti, asa incat intreaga piata sa ramana cu perspective libere spre Crihala. Argumentul era pertinent, insa aceasta asamplare coincidea cu cea mai inalta cota din oras (104 m), si in consecinta, varianta cea mai avantajoasa in vederea distributiei apei in toate zonele orasului.

Castelul de apa are 27 m inaltime si era la un moment dat cea mai inalta cladire din orasul nostru. Exteriorul a ramas nefinisat, asa cum este si astazi, stilul medieval si patina timpului accentuandu-i personalitatea. In 1915, la baza sa, langa intrare, a fost pusa o inscriptie cu amintirea momentului fixarii pietrei fundamentale si a incheierii, in linii mari, odata cu cinstirea cuvenita infaptuitorilor proiectului. Impunătorul castel a fost „dat” în primire severinenilor de către regele Carol I.

In timpul Primului Razboi Mondial, Castelul a servit ca punct de observatie armatei germane, datorita celor 4 turnulete, construite initial pentru a pentru a putea fi folosite de catre pompieri.

Odata cu dezvoltarea orasului capacitatea de inmagazinare a castelului devine insuficienta si se pune problema construirii celui de-al treilea bazin cu o capacitate de m.c.. Acesta se realizeaza in anul 1964 si este amplasat in spatiul podului peste ultimul planseu de beton al constructiei.

Cand s-a terminat constructia, in interiorul castelului exista un operator care supraveghea manual nivelul apei in bazine, pentru a nu deversa in cazul in care acestea se umpleau. Apa se filtra la uzina de apa, de pe aeroport. In 1910 s-a inceput si constructia ei. Pompele care pompau apa in aceste rezervoare se aflau in incinta uzinei electrice, actuala intreprindere electrica. De acolo, apa se pompa in rezervoarele de la bazin, era dirijata prin doua bare, respectiv de la iesirea pe partea de sud, si partea de nord, la casele din municipiu.

In anul 1980 Castelul de Apa isi pierde utilitatea, bazinele sunt golite si este folosit ca birouri si ateliere pentru societatea ce administeaza alimentarea cu apa si canalizarea orasului. Parterul, gazduia birourile sectiei Retele apa-canal, iar la primul etaj se afla vestiarele muncitorilor. In anii ’70, uzina de apa s-a extins, la aparitia primelor blocuri, si s-au construit doua rezervoare mai mari, de 2.500 metri cubi fiecare, iar o perioada s-a lucrat in paralel. In 1985 s-a facut a doua extindere de alimentare a uzinei de apa, s-au construit alte doua rezervoare de 10.000 metri cubi si s-a renuntat la alimentarea cu apa cu ajutorul castelului.

Trecerea timpului si cresterea orasului n-au anulat functia esentiala a castelului, prin care orasul a capatat tinuta civilizatoare. Astazi insa, cand distributia apei este asigurata la capacitatile cerute prin alt sistem, Castelul de Apa poate capata o noua functionalitate: un sui genesis Turn Eiffel al orasului.

Datorită importanței sale în viața comunitatii, a amplasamentului central si a caracteristicilor arhitecturale deosebite, comunitatea locala adopta Castelul de Apa ca fiind cel mai important simbol al orasului. Castelul de apa – aflat si pe stema municipiului Drobeta Turnu Severin, reper sentimental pentru generatii intregi de severineni, va fi introdus in circuitul turistic al judeţului Mehedinti.

Mai mult decat atat, incepand cu anul 2012 Castelul de Apa va stinge setea de cultura a locuitorilor prin adaptarea, modernizarea si transformarea spatiilor tehnologice in spatii culturale, rezultate ale proiectului“Modernizarea si Conservarea Castelului de Apa”.